| 16 Februarie 2012
Apoi, şi-au zis unul altuia: "Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom fie pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului. (2 Regi 7;9)
Patru oameni abia se mai ţineau pe picioare, sprijinindu-se de zidul exterior al cetăţii Samariei, aproape de poarta principală. Erau flămânzi şi pe jumătate morţi. Nimeni nu le oferea nici un ajutor pentru că erau leproşi.
Pe de altă parte, nici nu prea îşi băteau capul cu ei. Oraşul fusese sub asediu pentru o lungă perioadă de timp, aşa că ar fi fost destul de periculos pentru ei să se afle în afara zidurilor cetăţii, dacă nu ar fi fost bolnavi. Chiar şi soldaţilor le era teamă să vină aproape de ei.
Asediul durase atât de mult încât oamenii erau pe moarte şi orice lucru ar fi putut fi mâncat, lucruri cum ar fi găinaţ de pasăre sau cap de măgar, era foarte scump. Măcar de ar fi putut fi însă găsit.
Leproşii nu ştiau că în ziua aceea, profetul Elisei, îi spusese regelui că asediul se va încheia brusc. Ei ştiau doar că urmau să moară dacă nu făceau ceva.
„De ce să stăm aici şi să aşteptăm să murim?” a întrebat unul. „Hai să mergem în tabăra duşmană şi să implorăm milă!”
„Dar vom fi ucişi!” a spus altul.
„Oricum vom muri de foame dacă rămânem aici!” a punctat un altul.
Astfel că şi-au făcut drum în vale în lumina înserării. Imaginează-ţi uimirea lor descoperind că toată tabăra duşmană era pustie! Caii şi măgarii mai erau pe acolo, legaţi, corturile deschise, mâncare şi haine peste tot, dar nici urmă de om.
La început, toţi leproşii s-au uitat după ce era de mâncare. Au mâncat şi au mâncat. Apoi au început să strângă lucruri valoroase şi să le ascundă. Apoi au realizat cât de egoişti fuseseră. Existau încă mulţi oameni flămânzi în cetate. Ar fi trebuit să le ducă vestea cea bună, deşi nimeni nu împărţise nimic cu ei.
Au procedat astfel şi întregul oraş a fost salvat.
Comparându-mă cu sfinţenia lui Dumnezeu, aş putea spune despre mine că sunt un lepros. Dar ştiu o veste bună. Ştiu unde se află hrană pentru sufletul meu. Ştii şi tu ? Haide să le spunem şi altora.
Dumnezeule care eşti sursa tuturor lucrurilor, Tu ne-ai arătat nouă, copiilor Tăi zdrenţuiţi, unde să găsim Pâinea şi Apa vieţii. Tu nu vrei însă să o păstrăm doar pentru noi. Arată-ne cum să le-o oferim şi altora care flămânzesc, astfel încât să găsească hrană pentru sufletele lor.
Text tradus şi adaptat din volumul „My Identity in Christ:365 Daily Devotionals”, Debbonaire Kovacs
Copyright © 2011 by The General Conference of Seventh Day Adventist Youth Ministries Department