| 17 Februarie 2012
„Dar Domnul mi-a spus: „Nu zice: „Sunt un copil” căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.” (Ieremia 1,7)
Ieremia a fost chemat să fie profet cu puţin timp înainte ca impăratul Iosia să găsească sulul legii în templu şi să descopere cât de rău se purtase poporul înaintea lui Dumnezeu. El, probabil, fusese prea tânăr în perioada aceea. Poate că Iosia şi Ieremia erau de aceeaşi vârstă.
Ieremia, asemenea multora pe care i-a chemat Dumnezeu (atunci şi acum) nu s-au gândit că erau pregătiţi pentru lucrurile pe care erau chemaţi să le facă. Dacă ar fi putut vedea dinainte toate momentele dificile prin care urma să treacă de-a lungul activităţii lui, cred că ar fi fost şi mai speriat de întreaga idee. Dar Dumnezeu i-a adus aminte: „Voi fi aici, cu privirea îndreptată asupra ta.” Ieremia nu avea nevoie de întăriri suplimentare. Dumnezeu era sursa lui de putere. El avea nevoie doar de suficientă voinţă şi încredere cât să răspundă afirmativ chemării, care, conform celor spuse de Dumnezeu, îi fusese destinată chiar înainte de naşterea lui.
In vremurile acelea, poporul lui Dumnezeu se afla într-o stare foarte rea. Templul era în ruină şi regele însuşi nu ştia care erau legile. Statuile zeilor – pe care împăratul Iosia încerca acum să le îndepărteze şi să le distrugă – fuseseră realizate cel mai adesea de regii însăşi, de tatăl şi bunicul acestuia. Dumnezeu ştia ceea ce urma să se întâmple şi l-a avertizat pe Ieremia că poporul nu o să îl asculte, dar că era nevoie ca el să se apuce de treabă şi să fie credincios orice s-ar întâmpla.
Dumnezeu a început cu blândeţe. El vroia să ofere poporului şansa de a regreta relele făcute. Primele profeţii ale lui Ieremia, cum ar fi acelea aflate în capitolul 2, 1-3, sunt pline de dragoste şi amabilitate: „Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat. Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale lui, toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi şi venea nenorocirea peste ei.”
Dumnezeu încă tânjea după refacere. Tot ceea ce îşi dorea era să îşi apropie oamenii de inima Lui. Urmau ei să asculte?
Dumnezeul al începuturilor, Tu mă cunoşti încă din vremea în care eram în pântecele mamei mele. Aveai un plan pentru mine încă de atunci? Cunosc oare acum o mică parte din el? Asemenea lui Ieremia şi poate chiar Iosia, mă simt mult prea tânăr şi nepotrivit. Ştiu că sunt copilul Tău, dar nu îmi doresc să fiu imatur. Vreau să aud chemarea Ta, să ştiu că este a Ta şi să o urmez toată viaţa mea. Vreau să fiu acela care transmite mai departe cuvintele de încurajare: „Dumnezeu încă te aşteaptă. Nu este prea târziu!” Vreau să fiu copilul trimis de Tine.
Text tradus şi adaptat din volumul „My Identity in Christ:365 Daily Devotionals”, Debbonaire Kovacs
Copyright © 2011 by The General Conference of Seventh Day Adventist Youth Ministries Department