Scris de Cristina | 20 Februarie 2012

Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care S-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor. (Daniel 3,28)

Hanania, Mişael şi Azaria, schimbau priviri speriate între noi. De data aceasta situaţia era periculoasă. „Mi-aş fi dorit să fie Daniel cu noi” a şoptit unul dintre ei.
Meşteşugarii împăratului Nebucadneţar lucrau de luni bune la o statuie uriaşă de aur, reprezentându-l pe el. Aceasta măsura 27 metri înălţime şi 3 metri grosime, mai mare decât orice alt idol care fusese văzut vreodată. Nebucadneţar însuşi credea că este ceva special. Acum idolul uriaş se afla montat în câmpia Dura, unde lumina soarelui îi conferea o strălucire aparte. Împăratul invitase toţi sfetnicii săi şi toţi oamenii importanţi din întreaga regiune la o ceremonie specială de dedicare a acestuia. Ceremonia urma să fie acompaniată de muzica interpretată de o orchestră cum nu se mai văzuse până atunci. În momentul în care  urma să înceapă muzica, fiecare trebuia să se aşeze în genunchi şi să se închine în faţa idolului.
Cei trei tineri au respirat adânc atunci când instrumentele au început să sune. Ei au şoptit rugăciuni în taină, au rămas tăcuţi şi liniştiţi. Era posibil ca acesta să fie cel din urmă lucru pe care urmau să îl facă şi erau conştienţi de aceasta.
Probabil că ai auzit povestirea aceasta de foarte multe ori. Dar te-ai gândit vreodată cu adevărat cât de înspăimântător trebuie să fi fost să stai acolo singur, în mijlocul mulţimii? Ai luat vreodată poziţie singur pentru ceea ce ştiai că este drept?
Atunci când au fost împinşi cu forţa către regele mânios, au continuat să se roage. Împăratul însă îi preţuia aşa că le-a mai dat o şansă. Dar ei au răspuns simplu: „Dumnezeul căruia Îi slujim poate să ne scape din cuptorul aprins sau din orice alt chin pe care ni-l pregăteşti, împărate. Dar chiar dacă nu ne va scoate, aceasta nu va schimba lucrurile cu nimic. Noi tot nu ne vom închina înaintea chipului de aur pe care l-ai ridicat.”
Sfârşitul povestirii? Nicidecum. Când au fost aruncaţi în cuptorul de foc, se aşteptau să moară. Sperau doar că lucrul acesta se va petrece repede şi nu va fi foarte dureros. Dar în loc să moară, ei l-au întâlnit pe Isus! Mă întreb oare ce le-a spus.
Textul de la care pornim astăzi este un fragment din discursul împăratului. El a făcut primul pas spre o viaţă cu totul surprinzătoare. Lucrul acesta nu s-ar fi întâmplat dacă patru tineri nu ar fi fost gata să moară pentru Dumnezeul lor.
Dumnezeule eliberator, Tu ai coborât de pe tronul Tău şi ai intrat în cuptorul de foc alături de aceşti tineri. In timp ce erai acolo, l-ai învăţat pe acel rege păgân, dar şi pe toţi ceilalţi care priveau, o lecţie importantă. Vreau şi eu să fiu copilul Tău loial. Vreau să stau de partea Ta, chiar dacă Tu nu vei interveni într-un mod miraculos pentru a mă salva. Sper totuşi că o vei face…            

Text tradus şi adaptat din volumul „My Identity in Christ:365 Daily Devotionals”, Debbonaire Kovacs
Sursa foto
Copyright © 2011 by The General Conference of Seventh Day Adventist Youth Ministries Department