| 28 Februarie 2011
În perioada 10-13 februarie 2011 a avut loc la Valea Popii (jud. Prahova) Convenţia instructorilor de exploratori din judeţul Dâmboviţa, desfăşurată sub moto- ul „Sunt o operă de artă…în mâna Lui”, eveniment organizat de coordonatorii locali Daniel Fulger (coordonatorul zonei Dâmboviţa) şi Laurenţiu Matei, capelanul zonei Dâmboviţa în colaborare cu Departamentul Tineret al Conferinţei Muntenia.Cei 20 de instructori prezenţi au beneficiat pe parcursul celor trei zile şi jumătate de un timp prielnic acumulării de informaţii noi din domeniile legate de activitatea unui instructor de explorator. Orice lider are nevoie să ştie informaţii de ordin general despre scopul, obiectivele, identitatea şi particularităţile programului în care este implicat. Mai mult decât atât, într-un alt seminar Ovidiu Pascu, responsabilul programului de exploratori la nivelul Conferinţei Muntenia le-a oferit informaţii importante şi despre organizarea unei tabere…ca punct culminant şi îndelung aşteptat de exploratorii care se întâlnesc periodic în cursul unui an întreg. Informaţilor legate de filosofia programului li s-au adăugat informaţii practice legate de meteorologie (Ovidiu Pascu), realizarea şi folosirea unor noduri în diferite situaţii (Vlad Pătraşcu – instructor de exploratori din Bucureşti) sau viaţa de tabără (Cristina Neagu, instructor de exploratori din Bucureşti): alegerea locului pentru campare, montarea
cortului, alegerea echipamentului de dormit, pregătirea hranei, protejarea mediului şi alte date
necesare pentru o viaţă de tabără frumoasă şi sigură
Un punct important în activitatea unui instructor de exploratori îl reprezintă nu doar însuşirea informaţiilor care ţin de activităţile practice ale unui grup ci şi cunoaşterea particularităţilor specifice vârstei exploratorului în vederea descoperirii acelor modalităţi care îl pot ajuta pe acesta să-L descopere pe Dumnezeu într-un mod personal. Astfel, a fost inclus în program şi un seminar de psihologia copilului de vârsta exploratorului (Cristina
Neagu) incluzând particularităţile fizice, emoţionale, sociale şi de gândire specifice vârstei lui dar şi un curs despre cum să ţii un devoţional practic, biblic şi bine ancorat în realitatea exploratorilor, prezentat de Robert Mandache, directorul Departamentului Tineret al Conferinţei Muntenia.
Momentele de închinare de seară şi dimineaţă, toate centrate pe valoarea fiecăruia dintre cei prezenţi şi păstrarea legăturii permanente cu Dumnezeu, toate în lumina moto-ului, studiul biblic creativ de sâmbătă dimineaţa, drumeţia fără de care nu putea exista o convenţie de exploratori, desfăşurată în ciuda vremii mai puţin prielnice, cântecele, jocurile, discuţiile din jurul mesei, înviorarea şi frumuseţile ascunse ale naturii, toate acestea au constituit unele care au mai dat un strat de marmură la o parte de pe operele de artă în devenire, prezente la Convenţia instructorilor de exploratori din judeţul Dâmboviţa.





Comments
RSS feed for comments to this post.